INTELIGENTUL...

Satul nostru, așezat între dealuri blânde și păduri care murmurau povești vechi, părea la prima vedere un loc ca oricare altul din inima României.
Casele erau mici, cu acoperișuri roșii și ferestre mereu luminate, iar ulițele se încolăceau printre curți și grădini de flori sălbatice.
Dar, în mijlocul acestei liniști aparent idilice, trăia un om care reușea să transforme fiecare zi într-un spectacol de absurditate și orgoliu: Deșteptul satului.
Acest om avea un talent aparte: reușea să vorbească despre toate lucrurile din lume, să ofere sfaturi pentru orice problemă, de la agricultură până la politică, fără ca măcar o idee să fie solidă sau coerentă.
Vecinii îl priveau cu amuzament și uneori cu exasperare, dar, în același timp, nu puteau să nu fie atrași de autoritatea pe care el și-o acorda singur.
Deșteptul satului știa, în concepția lui, tot ce era de știut. Știa când trebuia să plouă, cum trebuie cosită iarba, ce decizii trebuia să ia primarul și ce alegeri ar fi trebuit să facă fiecare vecin pentru binele comun.
Problema era că, de fapt, nu știa nimic. Fiecare sfat pe care îl dădea, fiecare lecție pe care încerca să o predă, sfârșea prin a crea confuzie, haos sau râsete necontrolate.